ADELINA
Peripeții dinainte și de la botez. Uite prin ce emoții am trecut. GALERIE FOTO
Scris de
Hey! Ce început de săptămână frumos. Parcă toate s-au așezat după cum visam că se va întâmpla. Baby Zeny este un copil botezat iar noi, părinții ei, mai fericiți ca niciodată.
Ziua de sâmbătă a fost una extrem de încărcată, însă fabuloasă pentru noi toți și familiile noastre. Am trecut prin toate stările posibile de la prima oră a dimineții și până când s-au împlinit cele 24 de ore de nesomn.
Ziua a început printr-o trezire bruscă și o stare de panică. Fără niciun motiv. Doar aveam impresia că suntem cu pregătirile în urmă și momentul evenimentului nostru cel mai important a sosit. Am încercat să mă liniștesc cu o cafea cu lapte, așa cum obișnuiesc să fac în fiecare dimineață dar, ce credeți?! Nu a funcționat de această dată. Oamenii au început să bată la ușă! Intrau în casă unii după alții pentru pregătiri. De la hair-styliști, make-up artiști, fotografi, cameramani, până la curieri și designeri care ne-au adus ținutele după ultimele retușuri. Fiecare știa cu exactitate ce avea de făcut, astfel totul a mers strună.
Adrian Perhovschi, împreună cu Valentin Alexandroae, băieții de la Jovsky Studio, care se ocupă de look-ul meu de aproximativ 5 ani, au bătut la ușă la ora 9 de dimineață, pregătiți să ne aranjeze pe noi și femeile din famiile noastre. Zeny este încă micuță pentru așa ceva, dar sunt convinsă că, după ce va descoperi frumusețea unui păr aranjat și proaspăt coafat, va apela des la serviciile lor. Băieții sunt nerăbdători să se joace în părul ei. Cum au apărut, și-au intrat în rol imediat. Mamele noastre au fost primele care au intrat pe mâinile lor, după care am urmat ca la carte – păr, machiaj, poze, agitație.
Ținutele au sosit și ele după o oră. Erau impecabile. Totul călcat la liniuță și pregătite să fie purtate în cea mai minunată zi pentru familia noastră, care este într-o nouă formulă de pe 3 august. Andreea Mărcuța (@MMarquise) prietena și designerul la care mi-am făcut ținutele pentru botez, s-a sincronizat perfect cu programul meu, chiar dacă uneori a fost nevoită să facă mici sacrificii pentru a ne întâlni. Nu de puține ori în aceste 2 luni, de când ne tot pregătim de botez, Andreea și-a trimis echipa după mine cu ținutele la pachet pentru a le proba după micile modificări pe care le făceam săptămânal. Fiind prinsă cu multe lucruri pe care le aveam de făcut, îmi era imposibil să merg la showroom, iar timpul era limitat.
Sunt perfecționistă și îmi doresc să arate totul ca la carte, lucru care i-a și reușit. În ultima zi, am schimbat jumătate din ținuta pentru biserică iar, pentru faptul că sunt o clientă destul de extremistă, aș spune eu, Andreea a avut ceva de furcă cu mine. Dintr-odată, am început să am altă viziune despre cum îmi doresc să arăt la biserică. S-a conformat cerințelor mele și a scos niște ținute de care sunt tare mândră, fix așa cum am sperat să fie. Vă las mai jos și câteva poze cu cele 6 doamne care au lucrat de zor în showroom-ul @MMarquise timp de 2 luni la rochia mea lucrată manual, pentru care sunt profund recunoscătoare. Apreciez tare munca lor.
Revenind la ziua de sâmbătă, cel mai intens moment a fost cel cu scufundarea micuței noastre în apa sfințită din biserică. M-am controlat tare să nu plâng. Mă uitam la Virgil, vedeam cum aproape îi tâșneau lacrimile de emoție când se uita la Zenaida în brațele duhovnicului nostru. Am trecut cu bine peste acest moment.
Draga noastră fetiță a fost botezată corespunzător și am putut merge la petrecerea pe care am dat-o în cinstea ei la restaurantul Aristocrat Events Hall din Pipera. Acolo deja ne aștepta un decor de vis pregătit intens și atent de o echipă numeroasă de la @Byloraevents, care muncea de cu o seară înainte la aranjatul sălii unde aveam să ne întâlnim cu cei peste 300 de invitați.
Apropo de locație, să vă povestesc. Cu 3 zile înainte de eveniment, ne-am dat seama că ne-au confirmat prezența mai mulți prieteni decât ne așteptam noi. Bucurie mare, însă ce ne facem cu sala și cum îi așezăm la masă. Și am început să căutăm soluții la această mică-mare problemă. Indiferent cum calculăm, tot nu ne ajută cu nimic. Între timp, vorbind cu cei de la locație, ne-au dat singura soluție existentă și, în același timp plauzibilă: dăm comandă la fabrică de mese mai mari de 12 locuri per bucată.
Când am auzit, mi s-a părut SF. Cum să dăm comandă de mobilă înainte cu 3 zile de marele eveniment? Dacă nu este gata? Dacă nu se potrivesc? Dacă nu vor arăta ok? Cu teamă în suflet, am zis da. Trebuie să facem asta, altfel nu ne putem bucura de acest eveniment cu toți oamenii dragi nouă, care au avut plăcerea să ne fie alături. Și nu ne dorim să-i dezamăgim. Mesele au fost gata în 2 zile.
Apoi, cei responsabili cu decorațiunile și toate micile detalii, au luat măsuri pentru modificările aferente. “Am schimbat mesele? Bun. Acum schimbăm și scaunele.” Mi se părea ireal totul, mai ales că se întâmpla pe ultima sută de metri. Era vorba de ore deja. Scaunele au fost comandate și, cu o seară înaintea evenimentului, au ajuns în București, după care au fost perfect așezate de cei de la @byloraevents, la fel ca și florile, tacâmurile și toate detaliile care făceau decorul să fie desprins parcă dintr-o poveste. Cel puțin așa arăta povestea mea, a noastră, de suflet.
Ajunși la restaurant, Zenaida a adormit, chiar dacă petrecerea era gata să înceapă. Am așezat-o frumușel și confortabil, lângă bunici, și noi ne-am ocupat de primirea invitaților. Cu fiecare apariție a lor, nouă ne tresărea inima din piept de bucurie pentru că îi vedem alături. Și le mulțumim enorm că au ales să se distreze până în zorii zilei alături de familia noastră. Bunicile au avut grijă de micuță cât timp noi eram ocupați cu invitații, iar bunicii au stat și ei în raza lor, protectori și foarte atenți.
Suntem tare mândri de cum a decurs totul și le mulțumim din suflet tuturor celor care au participat la această petrecere, fie că au făcut parte din organizare, fie că au fost doar invitați. Apropo de organizare, Ivona Nenu de la @ivoweddingplaner a fost precum o furnicuță de dinainte să se nască Zeny și până azi inclusiv. Ea ne-a ajutat cu organizarea și a fost responsabilă să iasă totul perfect. A reușit.
Ansamblul Iholu au venit tocmai de la Constanța, pentru că am promis că voi învăța Treamburea Pamporea pentru nașii și prietenii noștri machidoni și armâni – oameni extrem de talentați și care fac o atmosferă incendiară cu dansurile lor. Pamporea am învățat-o în numai 40 de minute, tot de la ei, iar sâmbătă l-am pus în practică la petrecerea de botez. Cu multe emoții l-am putut duce la bun sfârșit. Nașii, Daniel și Aura Rafte, au fost minunați, foarte atenți și iubitori cu noi și cu baby Zeny, dar și cu invitații.
Zenaida a plâns puțin la biserică însă, de la restaurant, a plecat imediat după momentul tortului, unde am ținut neapărat să participe, pentru că ea este cea mai importantă. Este o minune de copil și extrem de cuminte. N-am vrut s-o chinuim cu zgomot și multă agitație, așa că a fost trimisă acasă la culcărică. Noi am stat până la 6:00 în locație pentru că programul nostru muzical, dar și mâncarea delicioasă i-au ținut pe dragii noștri invitați până dimineață alături de noi, fapt care ne-a bucurat enorm.
Vă imaginați că am scos sandalele din picioare pentru că nu mai puteam nici să merg, nici să dansez. Așa am plecat de la party. Desculță. Sunt convinsă că și voi cunoașteți sentimentul, doamnele mele.
Suntem împliniți, fericiți și mândri că totul a ieșit mai bine decât ne imaginam. Vă mulțumim mult pentru toate vorbele voastre minunate și pentru faptul că ați trăit aceste momente alături de noi prin intermediul rețelelor de socializare.
Vă iubim! ♥️